Autoritate

M-am intalnit cu Mi. Ma rugase
sa o ajut sa obtina o autorizatie de constructie. Se saturase de drumul
Giulgiului si isi dorea sa se mute cu totul in Pertisau. Stia ca il cunosc pe consulul cu nume de cod “Christ” si-mi solicitase
ajutorul.
Sigur, cum sa nu? Oricum aveam o intalnire cu el, de ce sa nu fac si o fapta
buna si pentru semenii mei? Curios era doar faptul ca am pornit spre officeul
lui pe inserat. De fapt, nici macar nu sunt sigura ca era seara, poate ca era
doar o eclipsa de soare, daca stau sa ma gandesc ca in oras se desfasurau
actiuni ca in miez de zi.
Mi era exact asa cum o stiam: mult prea ingrijorata, prea procupata, prea
precipitata.
-Sa luam tramvaiul, imi spuse ea si incepu a fugi pentru a-l prinde in statie.
-Stai draga linistita! i-am spus.Tramvaiul asta nu ne duce acolo unde avem noi
treaba. Ca sa ajungem acolo nu trebuie decat sa traversam strada!
Ea, nimic! Pai ce, ma asculta pe mine cineva? Nu, ca sa fugim.
-De cate ori sa-ti mai spun ca dupa tramvai si dupa barbati nu trebuie sa fugi?am
intrebat-o.Ti-am mai spus odata lucrul acesta: nu te vei sui decat in acel
vagon ce-ti este destinat a te sui!
Ca dovada ca acel tramvai dupa care fugea ea nici nu a facut statie.
A trecut in viteza spre o destinatie necunoscuta noua, sau poate doar se
retragea la depou. Daca era sa ma iau dupa ea, riscam sa ne taie de-a binelea
calea. A trecut si apoi am traversat si noi (cine si-ar dori sa se intersecteze
cu un tramvai ce ruleaza cu mare viteza?!)
Am intrat in curtea consulatului, am urcat treptele si am ajuns in officeul
prietenului meu, care m-a intampinat zambindu-si pe sub mustata:
-Ai ajuns? ma intreba el.
-Aveai vreo indoiala? i-am raspuns printr-o alta intrebare.
I-am intins sacusa de la Famous Brand in care ii adusesem ceea ce uitase la
mine: serialul “Lumini si umbre”. S-a uitat in punga, facand astfel receptia si
apoi multumit, s-a retras in biroul lui.
Asteptam in antecamera sa ne aduca autorizatia de constructie. Acolo l-am vazut
pe asistentul sau. Eram uimita sa-l recunosc in acesta pe Cucutan, gestionarul
de la baza. Era schimbat la fata, dar burtihanul sau a fost cel ce
l-a deconspirat.
“Frate, imi zic, asta parca murise imediat dupa revolutie! Cum dracu ajuns
aici?”
Imediat apoi am facut legatura cu evenimentele de peste zi, cand imi iesise in
cale deghizat intr-o batranica simpatica. Ma vazuse ca vorbeam la telefon, dar
s-a postat in fata mea pana am terminat convorbirea. Apoi imi vara sub ochi o
punga cu ciuperci si ma ruga:
-Ia vezi, mama, cat zic astia pe eticheta ca ma costa?
Hai, zic, sa nu mor de ras, nu alta! Astia nu
mai incearca otravirea cu marul, acum o baga p-aia cu ciupercile. De unde sa
stie ei ca eu am crescut cu astfel de ciuperci?! Ii zic:
-Doi lei si saptesprezece bani, sau douazecisiunademiisaptesute de lei vechi.
-Pai, imi zice, nu-mi ajung banii. Am doar
saispe lei. Cati mi-ar mai trebui?
-Cinci lei sau, mai nou, cincizeci de bani.
Atunci ea scoase din buzunar un flacon gol de medicamente in care erau bagate
niste bancnote facute sul si imi zise:
-Am bani, dar ii tin pentru medicamente. Nu vad cu ochiul stang si la farmacie
nu mi-a dat pentru ca mi-a lipsit un leu…pentru un leu, maica!
-Mamaie zic, stai ca-ti dau eu, ca eu am bani, dar nu am ce sa fac cu ei!
I-am dat si ea mi-a multumit apoi m-a intrebat:
-Acum pot sa le iau?
-Eu asa cred, i-am raspuns razand, ca poti daca vrei…manastire intr-un picior,
ghici ciuperca ce-i? Enola gay!
Si le-a luat.
Cred ca se cam oparise gustandu-le si a revenit la statura lui de cucutan.
Picase, se pare, testul cu lingurita de argint. Pai daca era prost! Argintul
scoate in evidenta otrava, dar champignionul era de-a dreptul imun.In gura lui
daca ar fi fost introdus, s-ar fi oxidat!
In fine, mi-am zis sa-mi vad de treaba mea si sa-l las in plata domunului. Dar
ce parca poti? Vorba lui M B, cu astfel de “prometei inlantuiti” nu te poti
intelege si basta.
El a fost cel ce s-a bagat in vorba cu mine:
-Ai rezolvat cu seful? m-a intrebat.
-Da.
-Si mie ce-mi iese la afacerea asta?
“Ochii, ce altceva sa-ti iasa?”
-Pai sa vedem, ce-ar trebui sa-ti iasa si de ce? l-am intrebat.
-Pai zice el, imaginandu-si ca negociaza, ma multumesc si cu o singura atingere
sub centura.
-Ah, daca este vorba de doar atat, nici o problema, ii zic. Sunt profesionista
in astfel de “logouturi”! Dar mai inainte vreau sa verific registrele, sa ma
conving ca Sefu si-a facut treaba asa cum a promis!
Cucutan s-a bucurat precum un copil. Mai mult decat atat, a dat fuga si mi-a
adus spre verificare registrele. Am inceput sa le rasfoiesc. Zic:
-Asta este vechiul registru, cel de limba franceza! Eu il vreau la verificat pe
cel de limba gremana, ala cu autorizatiile de constructie!
-Ah, imi raspunse, ala nu mai exista! A disparut cu
Sefu cu tot!
-Ce impertinent! Eh, zic, mai bine! Si asa nu intelegeam limba asta!Unsprezece
ani de scoala m-am muncit cu ea in zadar.
Am vazut totusi ca era inregistrata in vechiul registru autorizatia de
constructie in Pertisau.
-Hai sa mergem, ca s-a rezolvat. Si dam sa plecam.
Cucutan se posteaza in fata noastra:
-Si atingerea mea?
-Vai, zic, ce era sa uit! Tu dezechipeaza-te, pana ma echipez eu, da?
Si m-am retras in vestiar, unde m-am echipat cu centura mea personala, una care
se sudeaza in doua perechi de cate trei, o centura pe care orice barbat(in
general vorbind) are mari probleme in a o desface oricarei femei (tot in
general vorbind) daca nu sunt ajutati de catre acestea. Asta pentru ca nu are
nici nasturi cusuti cu ata alba, nici fermoare cu chei sensibile, nici capsec
si nici copci…ci “mosi si babe”.
-Hai, zic, te-ai dezechipat? Il intreb?
-Da, da! Imi raspunse el tremurand de nerabdare.
-Bine, ii zic, eu m-am echipat si acum te salut din mers!
Am iesit din incapere privindu-l fix in ochi. Astora nu este intelept sa le
intorci spatele.
A dracului de gheisa ce am putut sa fiu, daca l-am tintuit locului doar cu
privirea mea. Eram pregatita sa ma apar daca sarea la atac. Dar el s-a pleostit
de tot. Cat era de mare, atat devenise de moale. Incepuse sa planga:
-Si eu ce fac acum? Nu mai am nici o sansa?
-Nici cea mai mica sansa! i-am raspuns in timp ce am parasit incaprea.
El a incremenit locului, nici macar nu a indraznit sa incerce sa treaca pragul
spre a ma urma.
Pe hold au nas in nas cu trei barbati pe care-i cunosteam din vedere.
Ii vazusem licurand la spatiile verzi de pe strada mea. Ii intreb:
-Gata, v-ati terminat programul?
-Ei, imi raspunse unul dintre ei, pe care il stiam ca baby-siter, nu mai lucram
la spatii verzi si nici la administratia domeniului public, nu! Acum suntem
consilieri la consulat.
Eu m-am uitat la ei si am rabufnit:
-Cu fetele astea, mai? Uitati-va la voi cum aratati! Cine dracu v-a primt in
politica romaneasca?
-Sefu, bai! mi-au raspuns ei. Si vezi ca ce faci tu este discriminare! Toti
oamenii suntem egali.
-Da, zic, oamenii sunt egali! Dar nu unul cu celalalt, ci fiecare cu propriile
sale realizari, atributii si contributii, cauzalitate si efect asupra
intregului complex numit Viata.
Mai bine treceti inapoi la cozile voastre de matura, ca si asa ati stricat
destul de mult imaginea Romaniei!
Dar cu cine sa te intelegi? Cu cine? Daca nu ai cu cine, nu ai si gata!
Am iesit pe poarta consulatului si i-am inchis inauntru. Nici macar nu au schitat un cat de mic gest ca ar vrea sa iasa de acolo.
Lui Mi parca i se facuse mila de ei. A vrut sa se
intoarca sa-i aline putin suferinta.
-Auzi, ii zic, tu cand te-ai descaltat? Treci acasa si vezi-ti de constructia
ta!
Am plecat de la consulat, dar inca nu se crapase de ziua. Ce naiba cu
intunericul asta?
Curios insa era ca ma simteam extrem de bine. Atladata intunericul nu facea
altceva decat sa-mi dea spaime din cele mai tenebre.
Era pentru prima oara cand nu ma mai intrebam incotro ma indrept.Si ce daca
drumul se bifurca sau se trifurca? Intotdeauna m-am aflat pe drumul cel bun,
chiar si atunci cand am crezut ca l-am gresit. Dar atunci purtam inca pe mine
camasa de lumini si umbre, pe care tocmai o retrocedasem celui ce-i apartinea.
Cred ca asta era si motivul pentru care Sefu disparuse! Cred ca tocmai si-o
imbracase dupa atata timp si a pornit in aflarea propriilor cai incalcite.
Cat despre drumuri ocolite, harti si alte cartografii, ce sa mai spun acum?
Le-am strigat eu unora acum vreo sase ani sa inceteze cu hartuielile, ca din
cauza asta se ratacisera pe goluri ale universitatilor si facultatilor lor
mentale…
Asta a fost ca povestea drumului nostru spre Austria de acum doi ani, cand
ne-am lasat purtati de GPS: ”Si ati ajuns la destinatie!” Ne-am uitat in jurul
nostru…ne aflam la Carfour.
Le-am strigat eu lor, dar mie mi-au trebuit tot cam atat ca sa ma lamuresc ca
har-ul nu il aflii in harti, ci el este mereu la purtator.

Autoritate

Autoritate

Autoritate :: Comentarii