Revelatie si inspiratie

Revelatie si inspiratie
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceasta imagine]
Mareste imaginea.
Revelatie si inspiratie
Preliminarii necesare sezisarii raportului dintre [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] si inspiratie
Inspiratia [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
Inspiratia Revelatiei divine e integrata organic in anumite procese ale actului de [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] si apare de obicei in [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] sub denumirea de Revelatie interna. Ea este unul din modurile sau mijloacele in care si prin care se face Revelatia divina. Ca atare, ea constituie baza psihologica a Revelatiei divine, pentru ca prin ea se
da spiritului uman capacitatea de a recepta si asimila fidel descoperirea ce i se face. Prin potentarea facultatilor sale
spirituale, organul revelator pri­meste o putere noua de receptivitate.
Dupa cum arata si numele ei de Revelatie interna, inspiratia Revela­tiei divine se petrece numai in spiritul respectivei persoane si mijloceste atat comunicarea cat si intelegerea unui adevar sau fapt necunoscut. O intalnim peste tot in cazurile cand descoperirea unui adevar sau fapt ne­cunoscut se face prin inspiratie dar mai ales ca inspiratie
profetica. La profeti, Revelatia si inspiratia se fac concomitent, caci Dumnezeu le desco­pere cele viitoare si ii ajuta totodata sa recepteze si sa redea fidel ceea. ce le comunica.
Inspiratia Revelatiei divine imbraca de obicei urmatoarele forme:

1. Agrairea interioara pozitiva, adica de la spirit la spirit (Is. 7, 39; 8 1-16; 21, 6; 38, 4; Ier. 1, 2, 4, II; Iez. 1, 3, 5, 9; 17, 1, 11;
Am. 3, 8; Os. 1, 2, 4; 12, 11; Zah. 1, 17; Mat. 10, 19-20; Mc. 13, 11;
Le 21, 15; II Cor. 13, 2). Nu avem de a face, in aceste cazuri, cu o
vorbire fonetica, produs al unei voci accesibile simturilor externe si constand din sunete
articulate, ci cu un proces ce se petrece in intimitatea sufletului: cu
ure­chile spiritului, se aude clar, tainic si sigur comunicarea lui
Dumnezeu.
2. Vedenia (Is. 6; Iez. 1; 37, 1-34; Ier. 1, 24; Am. 7; 8; F.A. 16, 9; 18, 9-10; II Cor. 12, 1-5), in care printr-o actiune divina speciala sunt produse in sufletul respectivei persoane anumite reprezentarii. Primind o putere minunata de perceptie, vizionarul dispune de o vedere ideala, de un gen mai inalt de cunoastere. Continutul viziunii se imprima cu o asa ascutime si precizie in spiritul respectivei persoane, incat nu incape nici o indoiala in ce priveste realitatea obiectului revelat.
Prin imagini, de cele mai multe ori simbolice, imprimate in simturile interioare si prin impartasirea luminii necesare interpretarii sensului corect al lor, vizionarul e pus in situatia de a recepta Revelatia divina in cele mai bune conditii.
3. Visul (Dan. 2, 1; 4, 2, 15; 7, 1), care - ca mijloc al inspi­ratiei Revelatiei divine - e legat de fenomenul somnului natural. Totusi in ce priveste continutul, el nu se bazeaza pe reproducerea acelor imagini simtuale, pe care sufletul le-a inregistrat in stare treaza, ci pe inraurirea divina. In timpul visului activitatea spirituala se manifesta prin amintirea vedeniei din vis si prin uimirea, care-s produse prin visuri de continut plin de taina, ascuns cunoasterii
omenesti.
4. Extazul (Is. 6; Ier. 1; F .A. 10, 9-16; 22, 17-21) este cea mai inalta forma a inspiratiei Revelatiei divine. In forma extatica a inspiratiei Reve­latiei divine, sufletul e desprins cu totul de legaturile cu lumea simtuala si ridicat la cea mai inalta interiorizare. Cu toate acestea, [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] nu-s puse intr-o completa pasivitatea, ci numai rapite in sfera unei constiinte inalte manifestarea lor e potentata in asa fel, incat sufletul devine intru totul receptiv fata de descoperirea dumnezeiasca, concentratia spiritului asupra obiectului descoperit apare ca o veghere rituala: conditia sufleteasca ideala pentru receptarea Revelatiei divine.
Din scurta prezentare de mai sus, se poate desprinde cu usurinta concluzia ca, in diferitele forme de inspiratie a Revelatiei divine, inspiratia e legata indisolubil de o anumita Revelatie divina. Caci in cadrul inspi­ratiei Revelatiei divine se face totul, pentru ca Revelatia divina sa fie re­ceptata si asimilata in conditii cat mai bune. Prin acest fapt se pune in plin relief nu numai stransa relatie dintre Revelatia divina si inspiratie, ci si calitatea eminenta a acesteia din urma de mijloc, cale sau instrument al Revelatiei divine.
Conceptele de Revelatie divina si de inspiratie
Cuvantul romanesc revelatie deriva din cuvantul latin revelatio, care la randul sau vine de la verbul revelare = a lua, a indeparta, a ridica valul ce impiedica intelegerea unui lucru, deci a descoperi ceva ascuns sau cel putin intunecat. De unde rezulta ca etimologic revelatie insem­neaza descoperirea (dezvaluirea siau cunoasterea) unui adevar sau fapt ascuns sau necunoscut.
In uzul zilnic de vorbire, care se sprijina intru totul pe sensul etimologic, a revela insemneaza a face cunoscut, a comunica ceva ascuns sau necunoscut. De exemplu, in vorbirea obisnuita de fiecare zi se zice: "a-si deschide inima", "a se destainui". In stransa legatura cu acest uz sta si intelesul: a aduce la intelegere corecta sau la constiinta vie [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] al unui adevar deja cunoscut. Ceea ce rezulta, de pilda, din expresia: "aceasta carte sau acest eveniment e pentru mine o revelatie".
In uzul de vorbire teologic, care se orienteaza mai intai dupa Sf. Scriptura, Revelatia divina inseamna - cu totul analog sensului etimo­logic - in inteles general: comunicarea de catre Dumnezeu a unui ade­var sau a unui fapt ascuns sau necunoscut. In cel mai concentrat si pro­priu inteles teologic al cuvantului, Revelatia divina este descoperirea pe care Dumnezeu o face pe o cale ce depaseste ordinea naturala, adica Revelatia divina supranaturala. Despre Revelatia divina in acest sens este vorba in studiul nostru.
Ca atare, Revelatia divina este grairea pozitiva a lui Dumnezeu ca­tre om (Is. 50, 4; Os. 1, 4; Evr. 1, 1) in sens de comunicare sau imparta­sire a unui adevar sau a unui fapt ascuns sau necunoscut.
Analiza etimologica a nu­melui biblic al inspiratiei duce la incheierea, ca a inspira insemneaza a insufla, iar inspiratie insemneaza insuflare.
In cadrul [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link], intrebuintarea cuvantului inspiratie este multipla, variata si inca nedefinitiv cristalizata. Cel mai frecvent sens ce se da acestui cuvant, este dublu si anume: in sens larg, inspiratie insem­neaza
inraurirea extraordinara si suprafireasca asupra ratiunii si vointei omenesti in scopul vestirii adevarurilor divine, iar in sens restrans si curent desemneaza actiunea divina in urzirea [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link], adica inspiratia biblica. Dar in teologie se mai vorbeste si despre inspiratia Revelatiei divine, inspiratie profetica si inspiratie apostolica.
Notiunea de inspiratie prezinta doua momente esentiale: 1. inraurirea divina asupra pute­rilor sufletesti cu scopul de a le face apte pentru primirea si asimilarea Revelatiei divine; 2. inraurirea divina asupra puterilor sufletesti cu scopul de a le mijloci capacitatea transmiterii si propagarii Adevarului divin dezvaluit prin Revelatia divinii. In ambele cazuri, principiul activ al inspi­ratiei este vointa lui Dumnezeu de a descoperi sau de a transmite si asigura propagarea Adevarului mantuitor.
Inspiratia biblica este actiunea divina speciala, prin care sfintii autori sunt pusi in conditia sufleteasca necesara compunerii cartilor ce alcatuiesc Sf. Scriptura. Privita in fiinta sa intima, inspiratia biblica este un
tainic proces teandric, care se desfasoara in baza unei armonioase colaborari dintre puterea divina si natura umana a sfantului autor. Ca atare, ea consta din doua elemente: factorul divin si factorul uman.
Cel dintai consta intr-un Har divin special sau extraordinar, adica intr-o putere sau lucrare divina, care actioneaza asupra sufletului sfantului autor sub forma unei suflari, determinandu-l si facandu-l capabil sa scrie ceea ce vrea Dum­nezeu si cum vrea El. Cel de al doilea consta in natura umana, prin cola­borarea careia cu factorul divin se ajunge la urzirea Sf .Scripturi.
Din prezentarea de mai sus a celor doua concepte in discutie, putem desprinde cu usurinta concluzia, ca este gresita opinia tuturor acelora care socotesc ca in cazul Revelatiei divine si al inspiratiei, avem de-a face cu doua notiuni echivalente sau sinonime, pentru ca intre ele exista o deose­bire reala de sens si de continut.
Actiunea inspiratiei biblice asupra sufletului sfantului autor
Pentru a intelege si defini corect si exact relatia dintre Revelatia divina si inspiratia biblica, mai este nevoie sa aratam in prealabil ac­tiunea pe care o exercita inspiratia biblica asupra sufletului sfantului autor in general, si asupra facultatii cognitive a acestuia in special.
Ara­tarea acestui fapt presupune, insa, cunoasterea deplina a naturii inspiratiei biblice si a extensiunii acesteia. Dar asupra acestei chestiuni, teologia cres­tina n-a ajuns inca la o rezolvare definitiva si unanim acceptata. Pe de alta parte, actiunea inspiratiei biblice asupra puterii de cunoastere a sufle­tului sfantului autor, constituie aspectul cel mai delicat, mai dificil si mai putin studiat al inspiratiei biblice.
Odata patruns in sufletul sfantului autor, influxul inspiratiei biblice desfasoara asupra lui o actiune complexa si multipla, punand intr-o lucrare noua intreg sufletul acestuia. Ca act vital ce angreneaza toate puterile sufletului, aceasta actiune constituie un intreg organic, in mecanismul psihologic al caruia distingem mai multe faze.
Patrunzand in sufletul sfantului autor, influxul inspirator produce plecarea vointei spre a scrie; mijloceste luminarea interioara a inteligentei, imaginatiei si memoriei, pentru a elabora fidel si potrivit vointei divine fondul cartii pe care o scrie; exercita o asistenta pozitiva asupra pro­cesului de redactare a cartii respective.
De unde rezulta ca prima faza sau cel dintai moment al actiunii desfasurate de inspiratia biblica asupra sufletului sfantului autor, consta in determinarea vointei sale spre a scrie. Intrucat numai de Dumnezeu depinde descoperirea Sa fata de oameni sau urzirea unei carti sfinte, stimularea a scrie a unui organ anume ales in acest scop, poate
porni numai de la El Aceasta stimulare nu se produce totdeauna pe cale pur interna si nemij­locita, ci si prin mijloace externe. Caci desi motivul determinant al actiunii pe care o savarseste sfantul autor este porunca divina, totusi acest motiv nu exclude interventia altor motive, venite din afara si in sine naturale, dar randuite in chip suprafiresc
de Dumnezeu. Astfel, sf. evanghelisti au putut scrie la rugamintea crestinilor ce-i inconjurau, iar Sf. [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] a compus epistolele sale pentru a raspunde unor necesitati ale [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] respective.
In a doua faza, actiunea inspiratiei biblice se concentreaza asupra facultatii cognitive a sfantului autor. Urzirea unei carti nu se poate realiza fara concursul facultatii cognitive: - inteligenta, memorie si imaginatie, care este indispensabil. De aceea, influxul inspirator pune puterea de cunoastere a sfantului autor in conditiile necesare oferirii
acestui concurs. El revarsa in sufletul sfantului autor o lumina dumne­zeiasca, care intareste, lumineaza si calauzeste lucrarile facultatii cog­nitive. Aceasta [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] potenteaza, adica face sa creasca si sa se intareasca energia vitala a [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] a sfantului autor si proiecteaza totodata asupra obiectelor respective
o asa claritate, incat le face nu numai sezisabile ci le si pune intr-un plin relief. Aceasta actiune a [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
asupra facultatii cognitive a sfantului autor nu-i propriu zis o instruire, ci numai o deslusire pentru a alege si determina un mod special de prezentare.
Patrunzand in sfera intelectului sfantului autor, lumina dumnezeiasca a influxului inspirator actioneaza asupra conceptelor sau cugetarilor ce trebuiesc transpuse in forma scrisa, intr-un chip intreit
: .introduce in intelectul scriitorului sfant concepte cu totul noi; 2. face mai clare si mai definite in intelect concepte obscure sau uitate;
3. reuneste si coordo­neaza concepte mai dinainte existente in intelectul sfantului autor. De unde rezulta ca sfantul autor primeste de la Sf. Duh porunca de a asterne in scris trei feluri de adevaruri si fapte si anume: 1. adevaruri si fapte cu totul necunoscute, caz care devine destul de rar; 2. adevaruri si fapte cunoscute in chip nedesavarsit ori uitate cu totul sau numai in parte; 3. adevaruri si fapte bine cunoscute, despre care memoria sfantului autor pastra inca o
amintire vie.



In
primul caz, lumina dumnezeiasca mijloceste un concept nou. Dum­nezeu
vorbeste direct intelectului sfantului autor, ii incredinteaza
cugetarea Sa, care va fi transmisa in afara prin scris. De data
aceasta, inspiratia biblica se imbina cu Revelatia divina, ceea ce -
fara sa putem preciza cu certitudine cazuri concrete - se intampla destul de rar.



In
al doilea caz, nu mai este vorba de o Revelatie divina propriu zisa ca
in primul caz. Avand de lucru cu concepte ce nu-s lamurite deplin sau
au fost uitate, lumina dumnezeiasca le face mai sezisabile sau le
tre­zeste din nou in memoria sfantului autor, punandu-le intr-o lumina
mai completa si mai vie.



In
al treilea caz, lumina dumnezeiasca se opreste asupra acelor ade­varuri
si fapte, pe care Dumnezeu vrea sa le faca ale Sale, sa le imbie
atentiei speciale si alegerii din partea sfantului autor. Ea reuneste
si coor­doneaza concepte mai dinainte prezente in mintea sfantului
autor, punan­du-le intr-o lumina mai vie si mai completa. Prin aceasta
punere in relief, sfantul autor primeste posibilitatea de a prinde
printre cunostintele sale castigate sau printre amintirile si ideile
care vin cu gramada in spi­ritul sau, suscitate de jocul maturai al
asociatiilor, - tot ceea ce trebuieste sa intre drept cugetare
dumnezeiasca in urzeala cartii sale. Sub actiunea luminii dumnezeiesti,
sf. autor depune un efort sustinut: isi bate capul si lucreaza, strange
documente, rezuma lucrari, consulta izvoare. Potentat prin acest impuls
iluminator, intelectul sfantului autor percepe mai bine adevarul in el
insusi, seziseaza mai clar legaturile sale cu alte adevaruri si
desprinde mai adecvat oportunitatea de a fi introdus impreuna cu
acestea in scrierea sa.



Fara
indoiala, actiunea influxului inspirator se exercita si asupra simtirii
sfantului autor. Ea ii incalzeste inima cu caldura unei iubiri mai
puternice si mai curate fata de Dumnezeu si fata de adevarul pe care El
il vrea transpus in forma scrisa; ii inaripeaza avantul si stradania
prin aleasa satisfactie de a fi detinatorul unui rol atat de insemnat
in cadrul iconomiei divine a [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
omenesc cazut in pacat. Noi am insistat, insa, mai mult asupra actiunii
inspiratiei biblice asupra intelec­tului sfantului autor, fiindca asa
cere problema de care ne ocupam in studiul de fata.
Prezentarea raportului dintre revelatia divina si inspiratie
Raportul dintre Revelatia Divina si inspiratie in general
Dintru inceput, trebuie sa spunem ca intre Revelatia divina si inspi­ratie exista un raport de stransa corelatie si de solidaritate, fara insa ca ele sa se confunde una cu alta. Aceasta stransa relatie reciproca este
notionala, existentiala, functionala si de destin.
Corelatia notionala dintre Revelatia divina si inspiratie consta in faptul ca -intr-o oarecare masura - nu putem vorbi despre Revelatie divina fara inspiratie si invers, precum si in faptul ca ideea corecta de Revelatie
divina si de inspiratie nu poate fi conceputa decat in functie una de alta. Caci desi sunt doua notiuni in esenta diferite, totusi Revelatia divina si inspiratia isi precizeaza corect sensul si continutul numai printr-o paralela comparativa intre ele.
Ca sens, cuvantul Revelatie divina exprima actul lui Dumnezeu, prin care se descopera sau se comunica un adevar sau un fapt necunoscut, pe cand cuvantul inspiratie desemneaza actiunea divina, prin care se mijloceste
capacitatea receptarii si asimilarii (inspiratia Revelatiei divine) sau a transmiterii si propagarii Revelatiei divine (inspiratia
propovaduirii). De unde rezulta ca Revelatia divina nu inseamna acelasi
lucru ca si inspiratia, adica nu-s sinonime sau echivalente. Caci
sensul lor este esen­tial si fundamental diferit. Pe cand Revelatia
divina inseamna grairea pozitiva a lui Dumnezeu catre om prin
descoperirea sau comunicarea unui adevar sau a unui fapt necunoscut,
inspiratia desemneaza numai actul prin care se mijloceste capacitatea
psihologica necesara primirii si trans­miterii adevarului sau faptului
revelat. Revelatia divina nu face parte din esenta inspiratiei, caci
inspiratia poate avea loc si fara Revelatie divina. Depinde de natura
adevarului inspirat sau de modul in care acest adevar se raporteaza
fata de omul ce trebuie inspirat, daca inspiratia include sau nu
Revelatia divina. La esenta inspiratiei, apartine mi­jlocirea
capacitatii de a primi si de a transmite adevarul sau faptul revelat,
nu insasi comunicarea, care tine de esenta Revelatiei divine. Prin
urmare, sensul fundamental al celor doua notiuni este esential deosebit
unul de altul.
In ce priveste continutul, notiunea de Revelate divina este mai larga decat cea de Inspiratie a Revelatiei divine, pentru ca nu toate adevarurile sau faptele provenite din Revelatia divina au fost descoperite sau comu­nicate prin inspiratie, ci si pe alte cai. In schimb, continutul inspiratiei biblice este mai larg decat al Revelatiei divine, pentru ca inspiratia biblica se intinde si asupra unor adevaruri si fapte, care apartin domeniului pro­fan si sunt cunoscute pe alte cai decat aceea a Revelatiei divine. De aceea, chiar si atunci cand Revelatia divina si inspiratia se produc con­comitent,
adica coincid ca timp, cum e cazul in inspiratia Revelatiei divine si mai rar in inspiratia propovaduirii, ele nu trebuiesc confundate din [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] logic, fiindca constituie doua realitati sau fenomene de esenta si de natura diferita.
Punerea in plin relief a raportului dintre Revelatia divina si inspi­ratie, se face prin sezisarea adecvata a relatiei ontologice dintre ele, care determina toate celelalte aspecte ale acestui raport.
In organismul comunicarii, asimilarii si transmiterii Adevarului mantuitor, element integrant in iconomia divina a mantuirii neamului ome­nesc cazut in pacat, Revelatia divina si inspiratia se disting nu numai logic, ci si ontolgic.
Pe plan ontologic, Revelatia divina este factorul intemeietor, consti­tutiv si determinant. Elementul prim in procesul Revelatiei divine este grairea pozitiva si suprafireasca a lui Dumnezeu catre om, adica desco­perirea sau comunicarea unui adevar sau a unui fapt necunoscut (Evr. 1, 1; is. 50, 4; Os. 1, 4; Ps. 84, 9). De aici rezulta ca elementul consititutiv si esential al Revelatiei divine este descoperirea sau comunicarea a ceva nou. Cat priveste inspiratia,
aceasta apare numai ca ceva inerent - in parte - comunicarii si
transmiterii a ceea ce rezulta din Revelatia divina. Prin urmare, prin
faptul ca este izvor al Adevarului mantuitor, Revelatia divina constituie insasi ratiunea de a fi a inspiratiei. Fara Revelatia divina, inspiratia n-ar avea nici un rost sa existe. Revelatia divina da rost, continut si valoare inspiratiei, care este numai un mijloc sau un intrument de comunicare si de transmitere fidela a Revelatiei di­vine. De aceea, notiunea de inspiratie sta sau cade odata cu notiunea de Revelatie divina.
Dar daca e conditionata in existenta ei de Revelatia divina, in schimb aceasta din urma se produce partial prin inspiratie si anume prin inspiratia Revelatiei divine. Sub acest raport, inspiratia Revelatiei divine este com­ponent sau factor colaborator, care - impreuna cu alti factori - deter­mina rezultatul sau efectul ce constituie esenta
Revelatiei divine: comu­nicarea unui adevar sau a unui fapt necunoscut.
In acest sens, ea este element constitutiv, adica tine de fiinta
Revelatiei divine, fara a se con­funda cu ea, fiind numai mijloc de
realizare a acesteia. De asemenea, Revelatia divina se transmite si
propaga - pe cale orala sau scrisa - tot prin inspiratie (inspiratie
apostolica si inspiratie biblica). Pe cand inspiratia, sub toate
formele ei, depinde intru totul de Revelatia divina, aceasta din urma
atarna numai partial de inspiratie, ca de mijlocul prin care se
realizeaza (in parte) si se transmite.
De sine inteles, ca corelatia ontologica dintre Revelatia divina si inspiratie, atrage dupa sine si o corelatie existentiala si functionala.
Ca factor esential si primordial, Revelatia divina determina atat exis­tenta si natura, cat si functia inspiratiei. Caci, dupa cum am vazut mai sus, venirea la existenta a Revelatiei divine atrage dupa sine in chip inerent si ivirea in existenta a inspiratiei, pentru a servi ca mijloc de comunicare (in parte) sau de transmitere a
Revelatiei divine. In schimb, inspiratia si anume inspiratia Revelatiei
divine conditioneaza - intr-o anumita masura - venirea la existenta a
Revelatiei divine, iar in ce pri­veste transmiterea si propagarea
acesteia ii serveste functia de instrument sau vehicol in acest scop.
In consecinta, Revelatia divina nu-si poate indeplini rostul sau:
luminarea drumului ce duce la mantuire, fericire vesnica si preamarirea
lui Dumnezeu, decat cu concursul inspiratiei divine a propovaduirii,
care mijloceste capacitatea necesara a transmiterii - pe cale orala sau
scrisa - fidele [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link].
Dar si inspiratia Re­velatiei divine isi implineste rostul sau numai in
dependenta de Reve­latia divina, fara de care n-ar avea cui servi
functia de mijloc de comunicare.
Cu toata aceasta multilaterala corelatie dintre ele, intre Revelatia divina si inspiratie nu putem stabili un raport de coordonare, adica de asezare a lor la acelasi rang si de atribuire pe seama lor a unei
valori egale, in cadrul iconomiei divine a mantuirii [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] cazut in pacat. Caci pe cand Revelatiei divine ii revine rangul si valoarea facto­rului esential, primordial si determinant, inspiratiei ii revine numai rangul si valoarea de instrument sau mijloc ce sta la dispozitia Revelatiei divine.
Raportul dintre Revelatia Divina si inspiratia biblica
Dupa ce am aratat raportul dintre Revelatia divina si inspiratie in general, putem trece la infatisarea relatiei dintre Revelatia divina si inspiratia biblica.
Din felul cum se prezinta raportul dintre Revelatia divina si inspi­ratie im general, in ce priveste sensul, desprindem faptul ca in relatie cu Revelatia divina inspiratia biblica apare ca mijlocul sau vehicolul
prin excelenta de transmitere si de propagare a ei pe calea scrisului.
Tot din paralela comparativa dintre Revelatia divina si inspiratie in
general, retinem precizarea ca continutul inspiratiei biblice este mai
larg decat cel al Revelatiei divine, pentru ca inspiratia biblica se
extinde si asupra umor fapte sau adevaruri, care apartin domeniului
profan si sunt cunoscute pe alta cale decat prin Revelatia divina.
In aceste doua precizari, avem cheia necesara dezlegarii corecte a intrebarii despre raportul dintre Revelatia divina si inspiratia biblica. Caci din ele rezulta, ca intre Revelatia divina si inspiratia biblica exista nu numai o deosebire esentiala de sens, ci si o deosebire in ce priveste continutul lor. Prin urmare, ele nu se confunda nici ca sens si nici in ce priveste continutul, ci se deosebesc esential si fundamental. Deosebirea de sens consta in faptulca, pe cand Revelatia divina inseamna descoperirea sau comunicarea pe
cale supranaturala a unui fapt sau adevar necu­noscut, inspiratia
biblica desemneaza actiunea divina prin care se mij­loceste sfantului
autor, capacitatea transmiterii fidele, pe calea scrisului, a
Revelatiei divine. De unde rezulta, in mod clar si categoric, ca
inspiratia biblica - fara sa fie in esenta ei Revelatie divina -
implica totusi Reve­latia divina intr-o anumita masura si anume: fiind
mijloc de trasmitere pe calea scrisului a Revelatiei divine, inseamna
ca inspiratia biblica poate intra in fiintare si lucrare in functie de
Revelatia divina. Aceasta dependenta de Revelatia divina a inspiratiei
biblice, se prezinta sub doua aspecte: fie ca are de-a face cu o
coincidenta in timp a insusi procesului Revelatiei divine, ceea ce se
intampla destul de rar si nu poate fi precizat in mod categoric; fie ca
transmite un adevar sau un fapt deja revelat.
Din precizarea ca inspiratia biblica are un continut mai larg decat acela al Revelatiei divine, rezulta ca inspiratia biblica nu implica todeauna Revelatia divina. In cadrul inspiratiei biblice, Revelatia divina nu-i necesara decat pentru faptele sau adevarurile, pe care sf. autori nu le cunosc. Cat priveste adevarurile si faptele pe care sf. autori le
cunosteau deja sau pe care le puteau cunoaste prin sarguinta proprie, actiunea inspira­tei biblice a determinat pe sf. autori sa le scrie,
facandu-i sa inteleaga mai bine, adevarurile sau faptele pe care
Dumnezeu vrea sa le scrie. Chiar si in cazurile cand nu-i vorba de o
descoperire noua, inspiratia biblica implica totdeauna o lumi­nare si o
impulsie suprafireasca spre a scrie.
Ori de unde ar veni cunostintele scriitorului inspirat, fie ca le dato­reaza Revelatiei divine, fie ca le-a castigat pe cale naturala, ele sunt pre­liminare - cel putin in mod logic - inspiratiei sale. De unde rezulta ca inspiratia biblica n-are rostul sa-i comunice sfantului autor ceva nou sau necunoscut, adica nu implineste functia specifica
Revelatiei divine, ci numai sa-i mijloceasca capacitatea de a transpune
in scris - cu auto­ritate dumnezeiasca - ceea ce stie deja. Revelatia
divina mijloceste cunoasterea unui fapt sau a unui adevar, iar
inspiratia biblica mijloceste numai transpunerea in scris a unui fapt
sau a unui adevar. Ca inspiratia biblica nu tinde sa descopere ceva
nou, ci numai sa mijloceasca transmiterea si difuzarea a ceea ce-i deja
revelat, se vede si din faptul ca si in Sf. Scriptura misterele raman
mai departe mistere.
Este clar ca inspiratia bi­blica- desi implica in sine in larga masura Revelatia divina -, totusi nu-i identica cu aceasta, pentru ca nu se confunda nicidecum cu ea, ci este esential deosebita de Revelatia
divina. Ea nu-i descoperire sau comu­nicare de adevaruri sau fapte
necunoscute, ci numai mijloc de transmitere si difuzare prin scris a
Adevarului divin. Pe cand din Revelatia divina rezulta intreg Adevarul
necesar pentru mantuire, din inspiratia biblica rezulta nu­mai
transpunerea - mai mult accidentala- unei parti din acest adevar in
forma scrisa. De unde rezulta ca Revelatia divina este mai necesara si
mai importanta decat inspiratia biblica.



Daca
ontologic si existential inspiratia biblica nu se poate concepe fara
Revelatia divina, fiindca fara aceasta n-ar avea nici o ratiune de a
fi, in schimb inspiratia biblica inca are un rol important in cadrul
Revelatiei divine. Fireste, nu-i vorba despre un rol de determinare
cauzala, fiindca Revelatia divina razbate la existenta si fara
inspiratia biblica, ci numai despre unul functional: mijlocirea
capacitatii de transmitere si propagare prin scris a Revelatiei divine,
fara de care Revelatia divina nu-si implineste rostul sau, ea avand
destinatia de a deveni bunul propriu al fiecarui ins, in vederea
dobandirii mantuirii, desavarsirii, fericirii vesnice si a preama­ririi
lui Dumnezeu. Ori, Revelatia divina se transmite si se propaga si
datorita transpunerii ei in scris prin inspiratia biblica. Prin urmare,
in schimbul faptului ca Revelatia divina ii determina cauzal existenta,
natura si rostul, inspiratia biblica se face mijloc de difuzare a
Revelatiei divine si de implinire a rostului acesteia. Prin inspiratia
biblica, se urzeste Cartea Cartilor: Biblia, izvorul prin excelenta al
Revelatiei divine, precum si mar­turia cea mai sigura si mai precisa a
acesteia.



In
vederea atingerii tintei sale, actiunea inspiratiei biblice cuprinde
intreg sufletul sfantului autor. Dupa ce ii pune in miscare vointa de a
scrie, da intelectului capacitatea necesara desfasurarii tuturor
operatiilor de compunerea unei carti: conceperea planului, cautarea si
strangerea materialului, elaborarea continutului si a formei.
Actiunea inspiratiei biblice nu se limiteaza la mijlocirea capa­citatii necesare conceperii mintale a [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link], ci da sfin­tilor autori si aptitudinea necesara turnarii continutului intr-o forma sau expresie scrisa, capacitatea de a pune forma de exprimare in acord cu fondul. Astfel, inspiratia biblica isi intinde actiuma si asupra puterilor de executie ale sfintilor autori: memoria, imaginatia si chiar organele care contribuie si mai direct la urzirea
materiala a cartii.Rarele cazuri cand inspiratia biblica coincide in timp cu Revelatia divina, influxul inspirator mijloceste pe seama sfantului autor capacitatea primirii unui adevar sau fapt necunoscut de el. De data aceasta, inspi­ratia
biblica desfasoara rolul specific al inspiratiei Revelatiei divine,
adica acela de mijloc sau vehicol de comunicare si asimilara a Revelatiei divine.
Numai in astfel de cazuri, inspiratia biblica implica o sporire substantiala
a Revelatiei divine. Incolo, desi exercita o actiune pozitiva asupra
lui, inspiratia biblica nu determina sporirea sau schimbarea
substantiala a Adevarului revelat; caci acesta ramane in esenta
neschimbat sub actiunea impulsului inspirator. El nu sufera o schimbare
esentiala, ci primeste numai o formulare mai deslusita, mai precisa,
mai ingrijita sau mai relie­fata, mijlocita de o intelegere sporita a
Revelatiei divine si impusa de nece­sitatea momentului ce a determinat
transpunerea lui in scris.
Prin transpunerea Adevarului revelat din forma orala in forma scrisa, sfintii autorii nu adauga nimic la substanta lui. Caci numai infatisarea lui exterioara se schimba, adica forma, dar esenta lui
ramane aceeasi. Prin transpunerea lui in scris, Adevarul revelat
primeste o noua expresie si un nou mod de transmitere si difuzare, fara
ca fondul sau sa-si schimbe esenta. Prin urmare, in cadrul inspiratiei
biblice poate fi vorba numai despre o schimbare a formei in care e
exprimat sau imbracat Adevarul revelat, dar nicidecum despre o
schimbare a esentei sale in sensul de adaugare a ceva nou la substanta sa.
Cat priveste extensiunea ei, actiunea inspiratiei biblice cuprinde in sfera
sa atat fondul cat si forma Adevarului revelat. Intrucat procesul
gan­dirii si elaborarea fondului se desavarseste in functie de
exprimarea lui verbala, orala, sau scrisa, actiunea inspiratiei biblice
nu se putea limita la fond, ci trebuia sa se extinda si asupra formei.
Aceasta actiune consta in inspirarea pozitiva a fondului si in
asistarea speciala a lucrarii de re­dactare, cu scopul de a asigura
expresia exacta si adecvata a fondului inspirat. In cazul cand [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] gasea de bine sa se intrebuin­teze, in cadrul [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link],
un anumit cuvant sau o anumita expre­sie, care depasea puterea de
exprimare a sfantului autor, atunci asistenta divina se transforma in
sugerarea cuvintelor sau expresiilor necesare (de pilda Is 8, 1 si 3).
De asemenea, in cazurile cand sfantul autor avea de-a face cu mistere,
al caror continut si inteles nu le putea [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
unei expresii potrivite. Desi in astfel de cazuri inspiratia biblica
atinge un inalt grad de intensitate, totusi ea nu mijloceste ceva
substantial nou; deci, nu-i Revelatie divina in intelesul deplin al
cuvantului.
Oricat de intensa ar fi actiunea impulsului inspirator asupra formei nu poate
fi vorba despre o inspiratie strict verbala in sensul de dictare a
cuvintelor, ceea ce rezulta in mod neindoielnic din faptul, ca
expu­nerile sfintilor autori poarta pecetea caracterului lor propriu, a
individua­litatii lor, precum si a gradului lor de cultura si a
conditiilor in care au lucrat.
In cazul unei inspiratii strict verbale, ar fi inspirat cu adeva­rat numai
textul original al cartilor sfinte si in consecinta copiile si
traducerile Sf. Scripturi n-ar avea autoritatea deplina, necesara
acredi­tarii lor in fata lumii. Acest fapt ar impiedica sau ingreuna
difuzarea continutului Bibliei, fie prin lipsa de incredere deplina
fata de textul copiat sau tradus al ei, fie prin impunerea inevitabila
a conditiei ca toti sa cu­noasca limba originala a cartilor sfinte.
Stiind
ca un adevar sau un fapt poate fi exprimat verbal in mai multe feluri,
fara ca prin aceasta sa fie schimbat sau denaturat, Providenta divina
n-a conditionat comoara cereasca a Adevarului revelat de o forma fixa
si unica a vesmantului sau verbal.
Destinat unei circulatii universale si sa devina bunul propriu al fie­carui ins, cuprinsul [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
n-a fost legat de o forma verbala fixa si unica, ci a fost si este
conditionat numai de o oarecare forma de exprimare, care variaza de la
popor la popor si de la o epoca la alta.
Din toate acestea rezulta cu evidenta, ca inspiratia verbala nu co­respunde
functiei pe care o are Biblia in cadrul iconomiei divine a mantuirii
neamului omenesc cazut in pacat: transmiterea si difuzarea Adevarului
revelat la toti oamenii, ca toti sa cunoasca adevarul si sa se
mantuiasca.
Prin urmare, inspiratia biblica nu mijloceste insasi expresia verbala a
Adevarului revelat din cuprinsul Sfintei Scripturi, ci asista numai pe
sfintii autori in asa fel si in asa masura, ca aceasta expresie sa fie
cu totul adecvata fondului.
Staruinta de a diseca procesul teandric al inspiratiei biblice in asa chip si in
asa grad, incat sa se poata arata exact care-i sfera de actiune si
partea de contributie a factorului divin si a factorului uman, pentru a
se putea preciza apoi in detalii pana unde merge actiunea impulsului
inspirator asupra fondului revelat al Sf. Scripturi, este cu totul [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
ortodox. Caci, dupa felul Ortodoxiei de a vedea lucrurile, in procesul
inspiratiei biblice factorul divin si factorul uman stau intr-o unitate
organica atat de stransa, incat nu putem preciza unde inceteaza campul de actiune al unuia si unde incepe campul de actiune al celuilalt.
Concluzii si sublinieri
1.Intre Revelatia divina si inspiratie, exista o stransa corelatie
notionala, existentiala, functionala si de destin. Cu toate acestea,
ele nu coincid pana la identificare, fiindca sunt esential si
fundamental deosebite ca sens si cuprins. Pe cand Revelatia divina e
impartasire a unui adevar sau fapt necunoscut, inspiratia este mijloc
de comunicare sau de transmi­tere si propagare a Revelatiei divine.
2. Confundarea Revelatiei divine cu inspiratia, adica pacatuirea im­potriva deosebirii lor una de alta, si peste tot denaturarea relatiei dintre ele are consecinte grave.
3. Intrucat sensul si continutul conceptului de inspiratie biblica difera de cel al notiunii de Revelatie divina, rezulta ca din faptul ca o carte cuprinde o doctrina revelata, nu putem conclude ca este inspirata in sensul in care-i inspirata Sf. Scriptura. Caci o invatatura revelata nu-i de la sine sau implicit inspirata, adica cuvant al Sfintei Scripturi. Astfel, deci­ziile [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] nu pot fi considerate ca inspirate, desi cuprind o doctrina revelata si sunt infalibile.
4. Din raportul dintre Revelatia divina si inspiratia biblica, rezulta caracterul propriu si valoarea Sfintei Scripturi.

Prin actiunea ce o desfasoara, inspiratia biblica asigura o identitate de
substanta intre Revelatia divina si cuprinsul de natura revelata al
Sfintei Scripturi autentice. Cuprinzand in slova ei Adevarul revelat
au­tentic, Biblia este [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
in cel mai propriu si mai deplin inteles. In calitate de cuvant al lui
Dumnezeu, Biblia este sfanta, are auto­ritate dumnezeiasca si-i lipsita
de greseala, adica este infalibila.
Autoritatea [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] Scripturi rezulta limpede din insesi cuvintele Mantuitorului: "Scriptura nu se poate desfiinta" (In. 10, 38); "Cat vor sta [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link], o iota sau o cirta din Lege nu vor trece, pana ce nu se vor face toate" (Mt 5, 18). Aceasta calitate a Bibiliei e confirmata si de faptul ca Mantuitorul se provoaca la autoritatea ei (vezi Mt. 4, 4; 7, 10; 11, 10-11; 12, 3-5; 21, 13, 16, 42; In. 5, 39; 8, 17). Si Sf. Apostol Pavel se provoaca la autoritatea Sfintei Scripturi (Rom. 4, 17). Lipsa de greseala a Sfintei Scripturi (ineranta) e confirmata tot de Mantuitorul, cand afirma ca cele spuse in Scripturi cu privire la El, trebuie sa se realizeze numaidecat (Mt. 26, 31, 54; Le. 4, 21; 18, 31; 24, 26; Io 3, 18; cf. si Rom. 3, 4; I
In. 2, 21). De asemenea, adeseori repetata ex­presie a Sf. Apostoli:
"ca sa se plineasca Scriptura", cuprinde recunoas­terea - pe seama scrierilor [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] - adevarului absolut
ca al cuvantului Insusi al lui Dumnezeu. De aceea, la ei cuvantul
"Dum­nezeu" e inlocuit adeseori direct cu cuvantul "Scriptura":
"Scriptura zice lui Faraon" (Rom. 9, 17); "Scriptura vazand mai inainte..., mai inainte a binevestit lui Avraam" (Gal. 3, .
Ca atare, [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] este nu numai mijlocul cel mai bun de conservare a Adevarului revelat, ci si izvorul prin excelenta al normei absolute a [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link], atat in ceea ce priveste credinta, cat si in ceea ce priveste conduita morala.
Pr. prof. Corneliu Sarbu

[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]